M-am tot gândit și răzgândit dacă să scriu. Și dacă da, ce să scriu?

De ieri am un nod în gât. Mă doare. Fizic și psihic. Nu am fost la proteste în București de data asta. Am protestat de acasă, din Sibiu. Aici a fost pașnic.

A fost o alegere bună? Poate că da. Poate că nodul din gât ar fi avut explicații clinice dacă aș fi ajuns in București. Poate aș fi luat și eu ceva șrapnel, gaze aș fi luat cu siguranță, poate aș fi făcut și un duș. Sunt atâtea variante, sunt atâtea povești demne de un scenariu din 90′ încât multă lume nu mai știe ce să creadă. Se vechiculează tot felul de imagini, video-uri, poze cu victime, dureri, frici, mișto-uri, batjocură, dar mai înainte de toate, îndârjire.

Îndârjire provenită din două surse diferite: fie din convingerile procurate de la televiziunile de propagandă sau dintr-o fidelitate înrădăcinata în melancolia „pe atunci îmi era mai bine, statul ne dădea slujbe, locuințe”; fie o îndârjire provenită din scârbă, din durerea de a se fi luptat ani de zile împotriva unui sistem care în schimbul „slujbelor, locuințelor” ne-a luat capacitatea de a gândi democratic, de a ne exprima, de a evolua… Ar fi naiv să credem că Partidul de acum e cu ceva diferit față de cel dinainte.

Suntem două Românii care nu se mai înțeleg, suntem două baricade încrâncenate, suntem certați unii cu alții.

Cea mai simplă strategie de război, cea mai de succes. Divide et impera.

Rețeta:

  1. Se ia un lider politic din umbră, se pune la șefia Partidului (căruia îi mulțumim din inimă).
  2. Se organizează totul în așa fel încât să se ajungă la putere, profitănd și de nepăsarea poporului

    Lumea nu va fi distrusă de cei ce fac rău, ci de aceia care doar îi privesc și refuza să intervină.” (Albert Einstein)

  3. Se începe ofensiva: modificări de legi, ordonanțe de urgență, replici mojice care se vor „smart”, discursuri dedicate celor care incă cred cu naivitate, un meeting plătit din bani publici, Doamne Dumnezeule, nici nu mi le amintesc pe toate…
  4. Dacă poporul îndrăznește să se revolte, se deturnează protestele.

Aș continua… dar deja mă strânge stomacul din nou.

Vreau însă să vă povestesc din primă mână o parte din ce înseamnă pentru mine guvernarea social-democrată. Am organizat luna asta o vizită a unei orchestre de amatori din Olanda, Ansamblul Ulysses. Ei au concertat în multe locații din Europa, anul ăsta au ales România. Au cântat în Brașov, Sibiu, Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Mediaș, Sighișoara, chiar și la Castelul Bran. Toate aceste locații au răspuns cu amabilitate, tour-ul a fost un succes.

Asta până vineri 12.08.2018, când în mod strategic la ora 16:55 (concertul urma sa fie sâmbătă seara) am primit un mail de la Primăria Capitalei.

Domnul Viceprimar se numește Aurelian Bădulescu. Poate îl cunoașteți.

Nu comentez motivele pentru care olandezilor li s-a negat dreptul de a cânta.

Vă spun numai că la scurt timp după momentul în care am dat presei această informație, coincidență sau nu, mi-a fost blocat contul de Facebook pentru 2 ore, cu motivul că în 2009 am postat o poză cu Adolf Hitler când era bebe. Postarea era din 2009 și trolla: „Toți suntem drăgălași și inocenți odată in viață.” Big fucking deal. De ce intrasem pe Facebook în seara aia de vineri? Ca să fac un live de la protest.

fullsizeoutput_ed2

 

Apoi am început să imi aud ecoul codat în convorbirile telefonice.

Să trecem la următoarea poveste.

În timpul deturnării protestelor, niște turiști israelieni au fost agresați de jandarmi.

Acum să vă explic de ce mă afectează povestea turiștilor. Pe mine, în mod direct, egoist și fără să mă gândesc la alții.

Din 2008 lucrez în turism. Am lucrat peste tot în Europa, cu turiști din toată lumea. A trecut Doamna cu Coasa de cel puțin 4 ori „milimetric” pe lângă mine în ParisNisa, Bruxelles și  Istanbul. Știu cum se comportă turiștii străini când aud de violențe. Nu mai merg în locurile alea.

europe meme

Și mi se pare normal. După ce trebuia să zbor din Istanbul fix în seara aia (28 iunie 2016)  și m-a salvat dedicația față de job, zburând două zile mai târziu. Nici măcar mie, obișnuită că shit happens everywhere nu îmi mai vine să ma duc în Turcia. Darămite turiștilor.

E suficient să fie o bombă in Paris, că imediat scade numărul turiștilor în întreaga Franță. În special numărul turiștilor de peste oceane. Pentru mine asta înseamnă faliment.

Oare pentru violențele din România și pentru felul în care ne afectează în mod direct, pe noi cei din turism, va plăti cineva vreodată?

De Ministerul Turismului din România vă povestesc în alt episod…

Mulțumesc pentru atenție și #nuepsd #visepare

muepsd

Reclame