Nu ştiu dacă voi păţiţi vreodată, dar mie mi se întâmplă foaaarte, foaaarrte des. Mă trezesc. Nici nu apuc să deschid bine ochii sau să mă gândesc la ceva, că pac. Îmi vine în minte o melodie. Nu, nu întotdeauna una potrivită sau care îmi place în mod deosebit. Pur şi simplu îmi izvorăşte în creier. Şi nu mai pot decât dacă o ascult în următoarele maaaaxim 10 minute.
Azi dimineaţă, de exemplu, m-am trezit cu Lady Gaga – Bad romance. Mă enervează tanti aia. Înţeleg, she’s out of the ordinary, magnificently horrible, etc, etc, etc. Pur şi simplu mi se pare douchebag. Dar, ce să-i faci, ca să reuşesc să îmi scot piesa din cap, i-am dat play pe youtube.
Ghici.
Exact. Nu mi-a ieşit din cap, dimpotrivă, am frredonat-o toată ziua. Colegii mă întrebau dacă îmi place Lady Gaga. Fuck, no. Le-am spus.
Îmi plac zilele când mă trezesc cu Toto – Hold the line sau cu Don Feldman – Heavy Metal.
Astăzi nu a fost una dintre ele… Dar am reuţit să îmi scot redundanta repetitivă (se poate spune aşa?) din cap (Lady Gaga… Why you little. why you little… d’oh) cu altă piesă care pe lângă faptul că mă binedispune în draci, are efectul binefăcător de a şterge orice altă urmă de piesă care ar putea să îţi rămână în cap.
Şi anume, asta:

Nu-i aşa? 😀

P.S. : Mi se pare mie sau Bad Romanca asta sau cum dracu’ i-o mai zice seamană aşa un pic cu piesa asta ungurească?

vs.

Hai no. Măcar la refren…

Reclame