Zile groaznice la birou, şefi pistonanţi, iubiţi/iubite care ne mănâncă timpul pe care oricum trebuie să îl împărţim între noi/părinţi/prieteni/căţel/pisică… Dar ştiţi ce e cel mai frumos în toate astea? Ce ne poate ridica şi din cel mai mare căcat cea mai mare depresie?
Eu una am o modalitate destul de simplă, dar cât se poate de eficientă. Căştile în urechi şi p-aci ţi-e drumul. Fie că te laşi pierdut într-un hevi metăl ca să îţi cureţi nervii, fie că asculţi o baladă melancolicoasă ca să îţi aprofundezi depresia, fie că îi dai un roachănrol ca să primeşti energie de la taţii Bităls, e un mod foarte bun de a spune lumii să fuck off şi să îţi dea cele 20 de minute de IDLE, măcar pe autobuz până ajungi la serviciu/şcoală/uerevăr mai tre să ajungi.
Ştiu că uneori ne întâlnim cu prieteni sau colegi sau mai ştiu eu ce cunoştinţe care tocmai atunci şi-au găsit să te întrebe ce mai face tot arborele tău genealogic sau profii din facultate, daaar poţi foarte bine să te faci că nu îi vezi sau să ţii nesimţit una dintre căşti în ureche (la maxim, evident) şi să îi întrebi după fiecare frază, nonşalant: „Ăăă, poftim? Cum? Scuze, nu te-am înţeles.” şi să speri că poate se prind că au intrat în bula ta personală şi îţi dau pace.
Ca să vă dau câte un exemplu din cele ce ziceam mai sus, luaţi de aici:
Hevi metăl

Baladă melancolicoasă

Roachănrol

Aşa că, ce mai aştepţi? Căştile-n urechi şi pizda mă-tii, lume! p-aci ţi-e drumul!!!

Reclame