Sincer, prima dată când mi-am spus propoziţia asta în cap, m-am gândit la Edgar Allan Poe şi la Lenore a lui. Dar după aceea am mirosit un exemplar lângă mine. Nu au mare lucru în comun cu Poe. Sau?
Hai să analizăm: din câţi bărbaţi am întâlnit eu mirosind a Lenor, toţi şi fără cea mai mică excepţie, au power sau management issues. Că sunt de superioritate sau de inferioritate, asta variază de la caz la caz. Dar toţi sunt bărbaţi dinăia cu B mare şi cam atât. Mai spune despre ei acest miros faptul că le place să fie curaţi, aranjaţi, se uită în oglindă dimineaţa încercând cel puţin 2 cămăşi înainte să se hotărască pe care o aleg, că cineva (de obicei nu ei, ci ceva tanti) le spală/calcă/aranjează hainele şi cravata.
Revenind la issues, evident că nu există persoană pe lumea asta fără măcar un issue sau fără o doagă lipsă. Dar bărbaţii care miros a Lenor au ceva deosebit în acest sens şi anume: când sunt fericiţi sunt MANIC. Adică fericiţi la extrem, râd tare, fac o grimasă care nu ştii dacă să te amuze sau să te inspăimânte. Aici vezi de fapt, power-mania lor. Partea bună este că, dacă aceştia dau dovadă de simptomul MANIC, cel mai probabil în momentele lor de intimitate cu o femelă sau cu cineva apropiat, se transformă în nişte pisicuţe moi, plini de regrete şi de lacrimi pentru toate porcăriile pe care le fac conştient în jurul lor. Păcat că dau SHIFT+DEL la asta a doua zi dimineaţă sau în momentul în care realizează că se… „înjosesc” (???)
Mă rog.
Mie îmi plac bărbaţii care miros a Lenor. Mi se pare o declaraţie din partea lor către mine, că îi cunosc şi îi înţeleg. Când îi simt pe lângă mine, îi ginesc din priviri şi avem un schib de ocheade gen „I know;)”. Cum am simţit mirosul, cum mi-i i-am imaginat în braţele logodnicei, prietenei, iubitei, surorii, mamei, etc, povestindu-le ce zi proastă au avut şi că ei încearcă, dar nimeni nu îi înţelege… Ca a doua zi dimineaţă să măture frumos issue-urile astea sub un covor virtual, să zâmbească MANIC şi să fie din nou ei, regii Universului.
Dragii mei bărbaţi care mirosiţi a Lenor. Noi vă cunoaştem, vă înţelegem şi dacă ne pierdem timpul în jurul vostrul, înseamnă că ne-am asumat riscul. Şi mai înseamnă ceva. Că n-o să plecăm prea curând.

Reclame